Protecție constructivă

Protecția constructivă e ansamblul de detalii care țin apa departe de lemn, astfel încât umiditatea să rămână sub pragul la care ciupercile atacă (~20%). E prima linie de apărare și, bine făcută, elimină nevoia de tratament chimic pe majoritatea pozițiilor de deasupra solului.

Elementele clasice: streașină generoasă (umbrela clădirii), soclu care ridică lemnul la minimum 30 cm de sol și de zăpadă, strat ventilat în spatele fațadei ca lemnul să se usuce după ploaie, capete de grinzi și îmbinări ferite de apa stătută, șorțuri metalice și lăcrimare care rup traseul apei, pante și scurgeri care nu lasă bălți. Casele de lemn care rezistă de sute de ani — de la bisericile de lemn la fermele alpine — nu au biocizi, au detalii.

Principiul e universal, dar cere disciplină în execuție: o singură punte de apă (un șorț lipsă, un capăt de grindă în contact cu betonul umed) anulează local toată strategia. De aceea protecția constructivă e treabă de proiect și de șantier, nu de finisaj aplicat la sfârșit.